Clubul IDEA

Fig. 1 Vânzările scad

Lucrul acesta stă aproximativ invers atunci când e vorba de a face un cadou. În acest caz, preţul este mai puţin relevant pentru a motiva decizia de procurare. De regulă (şi aici sunt nevoit să fac o generalizare), se reiese dintr-un preţ fix. Adică, mergând la magazin avem o idee generală despre cât intenţionăm să cheltuim pe cadou; dacă nimerim peste reduceri – cu atât mai bine, procurăm mai multe cadouri sau procurăm un lucru mai de preţ.

Cu alte cuvinte, în condiţiile unor reduceri masive de preţ avem următoarele tipuri de comportament:

1. atunci când e vorba de achiziţiile personale: procurăm atâta cât avem nevoie, cheltuind mai puţini bani; în timp ce
2. atunci când e vorba de cadouri: cheltuim atâta cât intenţionam să cheltuim, achiziţionând mai multe bunuri.

Aici avem de-a face cu un fenomen care nu se explică foarte elocvent de logica economiei de piaţă. Faptul este că acest comportament necspecific ţine nu de economia de piaţă, ci de economia cadourilor. Am întâlnit această noţiune într-o lucrare de Boris Groys şi am fost tranşat de adevărul ei: economia de piaţă nu este unicul model economic, acesta coabitând adesea cu economia cadoului, economia sacrificiului (pomana de Paştele Blajinilor!), etc.

Consultând câteva surse disponibile online, am constatat că, atunci când în mediul academic se vorbeşte de economia cadourilor, lucrul acesta ţine mai mult de domeniul antropologiei, decât de domeniul economicsului. În consecinţă este foarte bine documentată economia irochezilor şi foarte puţină lumină se varsă peste elementele economiei cadourilor care există în societatea modernă.

Un lucru însă am reţinut: moneda de schimb în economia cadourilor este reciprocitatea. Adică, în linii mari, avem de-a face cu un schimb care nu este intermediat de bani şi nu reprezintă o tranzacţie simultană (primesc acum, întorc – mai târziu). Reciprocitatea nu este o normă contractuală, prin urmare, se pot face abateri de la această regulă, însă astfel de abateri pot să coste chiar mai multă decât valoarea cadoului (pierderea statutului social, ostracizarea, etc).

Afirmaţia din urmă este confirmată de raţionamentul urmat de cea mai mare parte din invitaţii la nunţi, aniversări, botezuri – scopul este să nu “pună” mai puţin decât alţii. De aici rezultă situaţia aparent paradoxală: este considerată scumpă o masă la restaurant atunci când nota de plată urcă peste 100 de lei de persoană, considerându-se cutumar să se “achite” o sumă de 10-20 de ori mai mare în cadrul unui eveniment festiv.

Prin urmare, din moment ce obicieiurile urmate la nunţi, cumătrii, aniversări nu par a fi afectate de criza economică, am avut ideea unui model de afaceri alternativ: credite pentru organizarea evenimentelor oficiale. Raţionamentul economic este următorul: evenimentele oficiale presupun o investiţie iniţială destul de mare (arenda sălii, vestimentaţia, muzica, consumaţia, etc. – le ştiţi mai bine!), însă are un randament aproape imediat. Deseori, incapacitatea de plată se soldează cu amânarea evenimentului. De exemplu, tinerii îndrăgostiţi vor face bine să aştepte până ce agonisesc o oarecare avere (poate nu neapărat ei, ci doar părinţii) pentru a face faţă cheltuielilor necesare. Suferă toţi: tânărul, tânăra, viitorii socri, proprietarii localului, muzicanţii, etc. Până şi statul suferă de faptul că natalitatea este scăzută şi nu există mecanisme eficiente de a o stimula. “Fereastra de oportunitate” este oferită de faptul că în contextul actual există puţine căi de a maximiza vânzările.

Fig. 2 Numărul de căsătorii şi naşteri în 2008

Există o piaţă pentru astfel de afacere? Examinând numărul de naşteri şi căsătorii care au loc anual (vezi Fig. 2) şi asumând că la o nuntă sunt invitate în mediu 50 de perechi, iar la o cumătrie – 25, fiecare pereche făcând o donaţie de circa 100 dolari SUA, avem o cifră de afaceri de aproximativ 230 milioane dolari anual!!! Deşi cifra respectivă vorbeşte doar potenţialul maximal al pieţei, care nu poate fi atins de o firmă individuală şi nu într-o perioadă scurtă, considerăm că este suficient de mare ca să dea de gândit.

Cine ar putea fi actorii acestei pieţe? Cererea o reprezintă consumatorii de evenimente oficiale care nu dispun de necesarul de cash pentru organizarea evenimentului, fie că e vorba de nunţi, cumătrii sau aniversări. Oferta o reprezintă potenţialii creditori. În cadrul discuţiilor la Clubul IDEA, ne-am gândit la faptul că băncile comerciale probabil că nu ar fi cele mai interesate să ofere astfel de produse din cauza mărimii relativ mici a creditelor. Deşi, există un potenţial anumit eliberat de scăderea creditelor de consum. Cele mai interesate ar fi probabil agenţiile care organizează nunţi şi show-uri şi restaurantele, pentru care ar fi relativ uşor să-şi vândă serviciile în credit. Achitarea se va face imediat după consumarea evenimentului.

Am găsit de lucru şi pentru Guvern. Deoarece odată cu creditarea se pune şi problema siguranţei creditului, ar avea merit ideea ca autorităţile publice locale să ofere garanţii pentru astfel de credite. Interesul acestora ar fi creşterea natalităţii, intensificarea activităţii economice în regiune şi, de ce nu, îmbunătăţirea imaginii publice. Mă simt capabil să vizualizez o campanie publicitară a acestui produs sub sloganul: “Ia-ţi primarul de nănaş!”

În realitate această idee de afaceri mi se pare într-atât de promiţătoare, încât mă văd obligat să cer firmelor care o vor pune în aplicare un procent anumit pentru drepturile de autor. Sau să o las cadou?