Donaţii vs. impozite (o idee alternativă)
Un lucru care m-am învăţat să fac la MBA sunt estimările grosolane. Serios, pentru orice lucru este mai bine să ai o noţiune cuantificată, chiar şi cu aproximaţie.
Acum, fiind părinte, mă confrunt anual cu următoarea chestiune – contribuţii băneşti pentru grădiniţe şi şcoli. Se strâng bani pentru te miri ce cauze nobile: începând de la reparaţie şi terminând cu organizarea festivităţilor pentru copiii. Pe banii noştri, ai părinţilor, se cumpără carioci, rechizite, se repară o ţeavă, etc. Cred că personal contribui cu cel puţin 10 mii de lei pentru fiecare copil şi asta în condiţiile unor estimări foarte conservative. Dacă fiecare părinte procedează la fel, trebuie să ne imaginăm un buget de cca. 150 mln. lei anual. O cifră suficient de impunătoare care reprezintă aproximativ 10 la sută din bugetul de stat dedicat învăţământului.
Contribuţiile respective sunt mărul discordiei în asociaţiile părinteşti: există părinţi care se încăpăţânează să nu contribuie şi părinţi care acceptă voluntar această povară (ba chiar îşi asumă roluri administrative de colectare a sumelor băneşti). Poziţia etică a edilului capitalei, Dorin Chirtoacă este că astfel de plăţi nu-şi au locul în sistemul educaţional. E datoria statului să asigure funcţionarea sistemului educaţional. De acord, dar dacă, totuşi, ţeava e spartă şi statul se uită în altă parte, tot eu sunt cel care sufăr dacă copilul se înbolnăveşte sau dacă nu poate merge la grădiniţă.
În fine, din punct de vedere teoretic este corect ca statul să susţină aceste cheltuieli; din punct de vedere practic – o face într-un mod defectuos, iar contribuţiile băneşti sunt inevitabile.
Ideea mea este că, din moment ce situaţia se prezintă anume aşa şi nu altfel, ar fi cazul să recunoaştem contribuţiile respective ca donaţii. Donaţii care să fie făcute în mod voluntar şi transparent. Prefer să am de a face cu casa grădiniţei, care să-mi elibereze o chitanţă pentru donaţia efectuată. Cheltuielile confirmate prin chitanţa respectivă ar fi cazul să fie deductibile din venitul impozabil. Dacă admitem că prin aceste donaţii se “repară” nişte carenţe ale statului, de ce să nu mi se recunoască meritul de a fi contribuit? Altfel, statul ar fi recurs la majorarea impozitelor pentru a face faţă cheltuielilor.
Donaţiile per se, sunt o formă firească de solidarizare socială. Ponderea bugetului în PIB este de circa 40%. Aceasta denotă că statul intervine în scopul redistribuirii veniturilor în foarte multe cazuri. Donaţiile presupun o dezintermediere. Cetăţenii sunt capabili să se organizeze mai bine pe o serie de cheltuieli mărunte (cum ar fi reparaţia unei ţăvi) fără a apela la anevoiosul sistem bugetar. Dar este corect să li se recunoască acest merit atunci când li se cere achitarea impozitelor. În general, sistemul de impozitare ar trebuie să recunoască existenţa unor “circumstanţe atenuante”. În multe ţări, cheltuielile pentru educaţie sunt şi ele deductibile din venitul impozabil. Sau dobânda la credite bancare.
Este o chestiune de politici. Dar să ne limităm pentru moment la donaţiile sus-menţionate.
Ar fi o idee buna toata treaba asta si ar merge bine pina… cind apare momentul ca din acesti bani se mai repara si alte “tevi”…
Si de aici apare lipsa de transparenta. Nimeni nu e interesat in a da explicatie, cit, de ce si unde!
@Alexandru
Asta e valabil pentru aproximativ orice în Republica Moldova. Dar o idee bună nu trebuie „îngropată” din simplul motiv că e prea riscant. În planul chitanțelor se poate anticipa că Fiscul va face verificări și cu respectivele instituții – la fel cum o face în privința salariilor declarate. (Alt argument: la cât salariu se achită în plicuri, o chitanță în plus nu va anihila bugetul. În schimb, participarea la viața urbei contează mult!)
Bună idee şi mă alătur la ea. Dacă se va trece la regimul de donaţii, cu bon de casă, atunci va fi mult mai transaparentă activitatea instituţiilor de învăţămînt, dar şi pentru persoane va fi mai comod pentru că vor plăti mai puţine impozite.
Dacă se va cunoaşte exact volumul donaţiilor într-un sistem, ca de exemplu învăţămîntul preşcolar, atunci se va şti exact cu cît trebuie să contribuie statul mai mult pentru a susţine acest sistem. Pînă la urmă, trebuie să fie cîteva etape pentru implementare: 1) crearea mecanismelor de donaţii pentru instituţii publice 2) cuantificarea volumului donaţiilor primite de instituţii 3) efectuarea unei analize privind fluxul donaţiilor şi distribuţia lor între instituţii 4) minimizarea acestor donaţii printr-un management mai efectiv şi prin susţinerea suplimentară de către stat.
Sorin,
Eu cred ca am fost primul care a citit statutul asociatiei parintesti. Apoi am fost primul car a solicitat rechizitele bancare. Acestea mi-au fost furnizate eronat insa cei de la banca au fost amabilisi mi le-au precizat.
Achit online si nu am nevoie de colectori de contributii. Cei de la banca au surprize. Se pare ca restul este depozitat numerar.
Azi merg la adunarea parintilor sa cer socoteala si transparenta in cheltuielile ocazionate ale asociatiei parintesti.
Traiasca actiunea de jos in sus! Exercitati presiune! Nu asteptati bonuri de casa, utilizati transferuri bancare in linie. Cereti mobile banking caci de altfel bancherii cred ca traiesc in tara nespalatilor care nu au treaba cu decat cu cash-in and out.
Sanatate,
VB
Chiar daca consider idea super si o impartasesc intru-totul, nu prea vad reala implementarea acesteia in practica. Poate ca sunt pesimist, dar haideti sa recunoastem ca niciunul din noi nu cunoaste cota-parte a contributiilor noastre utilizata la “reparatia tevii” si cea care merge la finantarea altor “masuri” sau “proiecte” care sunt departe de necesitatile reale si obiective ale institutiei scolare sau prescolare. In acest caz matematica devine deja ineficienta pentru estimarea bugetului real, impunandu-se un model matematico-economic cu foarte multe variabile, majoritatea necunoscute…
Cat despre deductibilitatea cheltuielilor, cred ca mai avem mult pana la maturitatea de a recunoaste la nivel de factori de decizie a oportunitatii implementarii acestora.
@ Vitalie
Mersi, dar totuși. Tu vorbești de un efect macro al acestor donații, în timp ce eu definesc problema mai simplu. Cetățenii, în cazul dat asociațiile părintești au o posibilitatea simplă de a se auto-ograniza. Asta e un fel de grassroots democracy, dacă vrei, care ne lipsește nouă moldovenilor (cu excepția lui Victor, care e bravo pentru că a citit statutul asociației părintești). Mereu așteptăm ca statul să ne intermedieze raporturile; acceptăm să achităm niște impozite enorme (40% din PIB) și zicem că dacă am face-o din capul noștri mulți bani s-ar cheltui „nalevo”. Ei bine, din acei 40% din PIB, de asemenea, mulți bani se cheltuie „nalevo”. Adică asta nu schimbă modelul „matematico-economic”. Faptul că statul ar recunoaște aceste contribuții ar stimula dezvoltarea lor – asta e ideea.
To Sorin:
.
Teoretic si in conditiile actuale avem posibilitatea de a face donatii oficial, primind bon de casa sau, cel putin, ordin de incasare emis de banca (chiar daca donatiile date nu sunt deductibile). Problema e ca alegem mereu calea mai usoara… Personal cunosc o persoana care, insistand pana in panzele albe de a contribui oficial la acoperirea “cheltuielilor administrative” ale institutiei prescolare a fost nevoit sa-si caute o alta gradinita in rezultatul marginalizarii copilului de catre personalul acesteia… Deci a fost penalizat de sistem, avand, totodata, perfecta dreptate. Fara schimbarea masiva a mentalitatii, din pacate, nu putem schimba lucrurile spre bine, chiar daca s-ar hotari problema la nivel de stat.
Categoric nu sunt adeptul dirijarii excesive sau “intermedierii raporturilor” de catre stat. Ideea mea e ca, pentru a implementa chiar si cea mai buna initiativa, este nevoie poate mai mult de schimbarea noastra decat a politicilor si modelelor. In caz contrar, IMHO, nu avem sorti de izbanda. Prin urmare, nu impartasesc (desi asi prefera s-o fac) ideea (super de altfel) ca daca statul ar recunoaște aceste contribuții ar stimula dezvoltarea lor. Prea mult ne-am deprins cu plicurile… Daca ma convingi in contrariul, berea ramane dupa mine
Dar de ce sa nu le facem cheltuieli deductibile in scop fiscal pentru persoane fizice? fara ca sa le mai numim donatii, etc si sa ne complicam cu aceasta.
@Dorin
Ai dreptate, sensul nu e în denumire, ci în faptul că sunt deductibile din venitul global. Dar cumva tot trebuie să le numim, nu? Şi ar mai fi cazul să poată fi probate de o recipisă, zic, ca să nu fie transformat acest sistem într-un canal de scurgere…
Da corect ca „sistemul de impozitare ar trebuie să recunoască existenţa unor “circumstanţe atenuante”” si „e datoria statului să asigure funcţionarea sistemului educaţional”.
Exista inca un principiu, persoana fizica trebuie să recunoască existenţa unor venituri neimpozitabile. La noi sunt foarte multe persoane cu „salariu in plic”, lucrătorii pe la ambasade/reprezentante, proiecte care nu sunt controlate de agenti fiscali.
E simplu, trebuie sa fim cinstiti, si respectiv si cerem „datoria” de la stat
@Victor
Cu asta mai greu.
Dar optica pe care o propui este oarecum deviată. Nu se pune problema ce să facem noi pentru stat, ci ce face statul pentru noi. La o adică, în situația când statul cheltuie „aiurea”, cetățenii îl taxează cu „boicotarea” plăților. Nu zic că e bine, dar…
Totuși, nu aș merge până la a pune într-aceiași oală salariile în plic și salariile ambasadelor. Salariile în plic sunt ilicite, în timp ce ambasadele sunt persoane nerezidente. Proiectele sunt o chestie separată – majoritatea achită impozitele, cele care nu o fac au „acoperire” de la Guvern care le recunoaște importanța și le acordă această facilitate căci o consideră binevenită.
Ok, Sorin, poate n-am exprimat corect, dar am prieteni (persoane fizice, rezidenti) care achita impozite pentru „salariu minim pe economia” iar real au venit … Idea era ca daca ceri ceva de la stat, trebuie sa fii sigur ca tu nu esti dator
Ce e cu „taxele-donatii”, partial sunt de acord cind merge pentru „infrastructura”. Da statul la moment nu are pentru invatamint mai mult. Iar cind din contul „taxelor-donatilor” este marit salariu la profesori – nu sunt de acord. Pentru ca asta deja o coruptia. Atunci sa fie cinstit de a crea liceu/scoala privata, si sa fie concurenta intre ele.
Victor, nu cred ca esti primul care a citit statutul asociatiei … Dar ce folos ca l-am citit? eram in perioada cind imi trebuia neaparat sa fim primiti la gradinita, de la Dir. Inv. nicicum locuri curind nu puteam astepta. Unica sansa era sa accept asociatia, indiferent de statutul ei. S-apoi … indiferent ce am citit, eram convinsa ca banii se vor folosi la ce va socoti de cuviinta directoarea. Astfel in zadar am sperat sa citesc in statul ceva ce sa corespunda asteptarilor mele de la o astfel de asociatie.
… dar stiti ce e cel mai rau? faptul ca parintii sunt vinoveti de toate! intre parinti se discuta tot felul de sinceritati, cind se ajunge in fata directoarei – toti(majoritatea) o fac pe cumintii si umilii.